teodor dume: am citit, smerirea cuvintelor (ioan barb)

Când vor bate tobele din nou
vor scutura teama înfăşurată în scutece din ochii nopţii
dar toate acestea se vor înfiripa în spatele cortinei
prevestind al treilea cântat al cocoşilor
mă voi trezi sărutând obrazul oraşului ca pe un trădător
şi voi asculta răspunsul cuvintelor
niciodată nu l-am văzut pe acesta
ce-şi încălzea sufletul la un foc străin
când se vor uita din nou în ochii mei
se va fi topit întunericul
nu este nimeni aici voi striga dar nu-mi vor răspunde
ecoul va fi doar o umbră ce-şi vrea îmbrăţişarea înapoi
cu braţe vlăguite ce nu pot întoarce timpul din drum
trădările vor rînji fluturând mânjite de sânge
un steag pe turnul din rănile tale
şi te vor îndemna să-ţi scuipi iubirile pătate de insomnii
ca un bolnav de oftică
în care remuşcarea a început să-şi sape mormântul