Atila Racz

nesfârșita iubire

cel mai greu îmi este să nu te mângâi
să tac și să tac să te privesc numai

a trecut iarna a trecut toamna
și vara prin umărul tău dezbrăcat

uneori
se întâmpla ca privirea să lase urme
vânătăi ca hulubii crescuți primăvara
sub umbra frunzei de pruni

mă adunam în ochiul copilului jucând
rișcă pe trotuar
fiecare bănuț scăpat pe asfalt
însemna un destin
aveai buzunarele pline și inima largă
nu-ți păsa dacă ai fi pierdut

petrecerea ta prin viață n-a avut
un cântec și
tocmai acum nu am cuvintele
care să-ți amintească naivitatea

iubirea mea ca a unui copil

înjuram înălțarea turnului Babel
despicarea limbilor noastre sera
sub umbrarul de vișini
între iubire și ură sufletul ca un nor

îmi amintesc în spatele nostru grădina
cu meri
eu Adam iar tu dintr-o jumătate a inimii
înălțându-te