BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

23/08/2012

teodor dume: între mine şi cer e o umbră

http://agonia.ro/index.php/poetry/14013021/%C3%AEntre_mine_%C5%9Fi_cer_e_o__umbr%C4%83

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea 
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp


2 comentarii:

teodor dume spunea...

George Paşa
[27.Aug.12 19:17]
Se poate spune că Teodor Dume este un poet monocord, fiindcă aceleaşi teme şi motive străbat majoritatea poeziilor sale. Faptul că i s-a mai sugerat (în rpimul rând, de către Gheorghe Grigurcu), încă de la începuturile scrisului său, să îşi îmbogăţească "rezerva" lexicală, tematică, imaginarul poetic ar ţine de o evoluţie a scrisului său în pas cu veacul. Cred, totuşi, că unele dintre poeziile sale ar putea rămâne, paradoxal, chiar datorită acestei voci unice pe care îşi acordează cele mai multe dintre tonurile sale poetice. Adică aceeaşi temă a destinului, încluzând (uneori concomitent) şi viaţa, şi moartea, şi iubirea, şi timpul, şi tristeţea, şi fericirea etc.
Poezia de aici este poate cea mai reuşită scrisă în aceste tonuri elegiace, fiindcă nu mai merge spre simplificarea extremă, cu tendinţe spre prozaism, are profunzime şi ajunge sufletul multor cititori sensibili. De asemenea, este scrisă cu detaşarea necesară, introspecţia fiind, şi aici, predilectă. Şi totul se leagă, aş spune, într-o armonie a contrariilor (vezi prima strofă sau versurile următoare: "am privirile amputate şi oscilez/ între cer şi o umbră leneşă"; "între mine şi cer există o legătură/ care defineşte viaţa şi moartea").
Nu ştiu dacă înstrăinarea de sine de la început este cea mai fericită alegere pentru armonia ideilor, dar posibil să fie în acord cu acea privire "din afară", chiar dacă nu se renunţă la mărcile subiectivităţii.
Oricum, în ciuda lipsei unor semne inovatoare, textul este sensibil, bogat în semnificaţii, coerent, cu un mesaj deosebit. Şi dacă autorul nu aduce nimic nou în materie de inovaţii, poate că este un semn că vrea să scrie aşa cum ştie mai bine. Şi decât un text încâlcit, care să dea impresia de modernitate prin paradă de cuvinte, mai bine unul monoton, dar în acord cu sufletul celui care scrie.
= mulţumiri, george paşa...
Teodor Dume
[27.Aug.12 20:14]
pentru nota de lectură, comm şi steluţă.
e o mare surpriză care, desigur mă obligă.
felul de a scrie simplu, cum bine remarca şi domnul gheorghe grigurcu, e un mod şi oscilez în jurul acestuia. nu caut cuvinte şi înşiruiri care nu prea spun nimic ci mai degrabă folosesc limbajul sufletului. dacă mesajul textuli meu a ajuns la sufletul cititorului, chiar dacă nu prea respect canoanele scrisului modern, atunci pentru mine înseamnă mult.

multă stimă,

teodor dume spunea...

oscilez între cer şi o umbră leneşă"
Ottilia Ardeleanu
[23.Aug.12 17:00]
o tristeţe copleşitoare dovedeşte textul acesta, aflarea între 2 lumi, cea care stă să se stingă şi cea care străluceşte tot mai puternic, adică balansul viaţă-moarte prezent în lucrurile şi, mai ales, în personajele pe care le aduci în prim-plan.

"moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

...

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea"

Ottilia Ardeleanu
= daca
Tănase Carmen
[23.Aug.12 23:14]
tot am trecut si mi-a placut ce am gasit ar fii si pacat sa nu las un semn pt ca
versurile:"am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă"m-au lasat fara cuvinte/per ansamblu transmiteti o legatura puternica cu divinitatea.

fara indoiala mai trec,
Carmen Tanase.
= cineva a luat aceste hotarari pentru noi
Anca Zubascu
[23.Aug.12 21:29]
ne-a dat puncte de reper viata si moartea, extremele existentei noastre, limite de netrecut. Traim in lume agatandu-ne cu disperare de un nume care nu spune nimic despre noi insine, despre dramele noastre, despre pierderi si iubiri, de parca nici nu ar conta ca ni s-au intamplat noua si fiecare anotimp ne aduce tuturor un nou sfarsit sau un nou inceput, mereu identic.

e trist acest poem, dar e o tristete fireasca, inteleapta.
am citit cu placere....de mai multe ori!

Anca