BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

05/08/2012

teodor dume> am citit; Amely


Amely 

respir printre degetele tale iarna,
când timpul îți hașurează părul în alb,

am impresia că am băut prea mult Amely
îngeri ies din tine doi câte doi cu aripi
tăiate,
da...
în ceașca de cfea toți înecații, drumuri
ce curg din păru-ți cârlionțat, pe sub
tălpile nerăbdătoare să calce,

... am băut prea multă vodkă, Amely
iar viața se dezbracă fără de mine!

ea... Amely îmi va spune că mă visează
urcând în cer
pe un fulg portocaliu până la Dumnezeu

îmi trece capul în palme
trupul proaspăt născut... Amely
la noapte vom face un pat din podele
o să ne lugim patru_zeci_și_patru de trepte
cu dorințele adunate sub ochi

zilele au gust de așternut umed, uneori
mă strângi
încep să mă mușc
mă apeși Amely...

e timpul să pleci în rochia, numai a ta, negră
cu piciorele încă desculțe
vreau să-ți simt spatele tatuat cu un zid
vertical

ei, vezi
ninsoarea ca un poem din care te scurgi

cobori dimineața în odaie
eu tac și
iau de la capăt timpul, prin grădina cu vișini...

viața se clatină pe marginea străzii și
vremea

în urmele tale dinții câinilor albi, frigul
și rugăciunea ultimului strigăt

nu te mai poat visa, Amely

Niciun comentariu: