sub linia orizontului

am cunoscut iubirea

durerea şi uitarea

respiraţia dintr-o clipă de singurătate

chiar dacă liniştea nisipoasă a timpului

mi s-a aşezat sub tălpi

şi încă

mai arde ca un jar

n-am căutat iertarea în oameni

aer

pământ şi foc şi nici

în lutul din jur care are

chipul părinţilor mei

şi nici măcar în zbaterea

de sub aripa de fluture prins pe lampă

şi totuşi în mine miroase a ceară

umbrele s-au dilatat şi apasă pe umeri

închid ochii şi în acest decor

îl rog pe Dumnezeu

să-mi sape un cavou

sub linia orizontului ca atunci

când o fi să mor

iubirea

durerea şi uitarea să-nmugurească

în primăvara în care îmi voi lăsa identitatea