BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

30/06/2012

teodor dume> eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
ca în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

26/06/2012

teodor dume> CARTE :aforisme, cugetări, proverbe , (teodor dume: esenţe de suflet))


1.

cel ce ocoleşte suferinţa
moare încet pentru că nimeni şi nimic
nu poate ocoli atingerea

2.

a iubi înseamnă a trăi
înăuntrul celuilat

3.

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile unui copil

4.

iubirea, două respiraţii între care
se joacă un copil

5.

gelozia e un fel de ură împachetată frumos
sau o zbatere defluture prins
între geamuri

6.

iubirea nu poate să existe fără golul
care intermediază atingerea

7.

iubirea e gestul din lăuntrul formei
topindu-se încet până când unul se pierde în celălalt

8.

cel mai frumos lucru inventat de Dumnezeu este iubirea,- 
existenţa supremă fără de care
omul s.- ar sufoca în propria superficialitate

9.

timpul dintre iubire şi om
se măsoară în fericirea celuilalt.

10.

iubeşte chiar şi atunci când suferi
pentru că
în tine trăieşte o lume

11.

între EL şi EA, singurul spaţiu în care
poate surâde un copil

12.

gesturile sunt lucruri simple
fără de care
nu ar exista iubirea

13. când iubeşti în interior
se produce o mişcare, o diversitate de lucruri şi atunci
lumea e perfectă.

14.

sufletul,- cicatricea existenţei noastre

15.

nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi
sau a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni

16.

omul e o clepsidră prin care
se scurge viaţa în culori
şi din ele toate anotimpurile

17.

singurul mod de a privi
unul în celălalt
e să reinventezi fericirea
din care poate să respire
un copil

18.

femeia,
sub privirile lui Dumnezeu,
naşte oameni
şi cu toate acestea ea
suferă de iubire...

19.

fără începuturi rostul cuvântului
se pierde la marginea lumii
unde infinitul e o rază
sub care se ascunde Dumnezeu

20.

corpul tău e un templu în care
intri în fiecare dimineaţă
la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
în acel spaţiu doar
liniştea coboară odată
cu lacrima lui Dumnezeu
întru purificare

21.

moartea, -
singura monedă de schimb
între mine şi Dumnezeu

22.

durerea e povara celui care o poartă
ca pe o amintire...

23.

nimic nu poate fi perfect
într-o lume
mereu în mişcare

24.

sexul e rădăcina binelui
fără de care răul ar recidiva...

25.

iubirea este singura modalitate
de a privi în oameni
iar ura tăişul suferinţei

26.

iubirea e sacrificiul suprem al umanităţii
iar ura scânteia care o aprinde

27.

ura este otrava sufletului
iar iubirea antidotul


28.

sexul din dragoste 
e semnul prosperităţii de mâine

29.

sexul îi apropie pe oameni
dar nu le schimbă atitudinea

30.

în dragoste e nevoie de încredere
dar nu se insistă prea mult
pentru că
viciează personalitatea

31.

lăcomia poate ruina tot ceea ce 
ai construit o viaţă

32.

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit
ori o iubire în care oamenii
se retrag ca într-un templu

33.

sexul fără iubire seamănă cu un preinfarct
în care toate amintirile se contopesc şi
devin ultime adevăruri...

34.

cea mai eficientă dragoste este tăcerea 
şi atunci inima va vorbi pentru tine

35.

iubirea este singura cale
prin care inima îţi vorbeşte
despre celălalt

36.

o iubire amăgitoare
poate sufoca o viaţă
iar suferinţa te omoară încet

37.

durerea atingerii înseamnă durere
crede-mă...

38.

când fericirea se împarte la doi
e semn de belşug (în dragoste)

39.

cine se hrăneşte cu iubirea celuilalt
devine o singură fiinţă

40.

neputinţa de a iubi produce
cicatricea din interior
însă nu este absolută

41.

cine nu este vrednic de iubire
îngenunchează în faţa suferinţei
şi moare încet...

42.

cel ce nu iubeşte îndeajuns
se afundă-n tunericul lăuntric pân la sufocare

43.

moarte e o punte înspre o altă viaţă

44.

grupul stimulează sentimentul
de înfrângere a fricii dar nu o şi elimină

45.

între noapte şi zi doar eu, -
ascunzătoarea perfectă a morţii

46.

iubirea e singura stare a lucrurilor
pentru care 
şi Dumnezeu a plâns

47.

iubirea e puterea de a ne aminti 
de durerea celorlalţi

48.

spaţiul dintre noi e un fel de oftat
dar nu uita că într-o bună zi cineva
o să umple golul acesta
şi o să mă bucur
pentru că oamenii
intră în amintirea celuilalt
lăsând o poveste...

49.

între viaţă şi moarte
se derulează o poveste
în care durerea atingerii
poate fi
ură
iubire
sau trădare

50.

între liniştea lucrurilor
şi aburii ploii
stă mărturia a tot ceea
ce nu poţi să atingi
şi totuşi în intimitatea lor
toate lucrurile respiră...

51.

sunt un om prins între două vârtejuri
să nu le cauţi sensul
tainele acestora
rămân doar  semne
pe urmele nepoţilor

53.

omul nu-l minte niciodată pe Dumnezeu,
el doar oscilează
între a fi sau a nu fi...

54.

deasupra tuturor lucrurilor
există un timp, parte din mine
aşa că tot ce construim rămâne o faptă

55.

singurul lucru la care mă reîntorc
după ce ating toate liniştile
este Dumnezeu

56.

iubirea neînţeleasă
se sufocă în propria respiraţie
precum planta ce creşte între ziduri

57.

cum cerul acoperă zarea
aşa şi eu îmi umplu sufletul cu oameni
şi dinspre răsărit se va eliberează lumina...

58.

fiule,
cineva îţi va spune că am trecut pe aici
şi poate într-o bună zi  va întreba de mine
tu să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

şi eu te voi privi din tăişul unei lacrimi

59.

nu datorez nimănui nimic şi
nici nu ştiu dacă 
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni şi că
ar fi existat fără Dumnezeu
ştiu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care moartea este doar una


în tot acest timp mă eliberez de mine
şi vi-l dăruiesc...

60.

de la o vreme mă privesc ca
 pe un lucru uitat în podul casei
ţin ochii deschişi cât să încapă
Dumnezeu
discreţia
sentimentele şi iubirea a tot
ce nu am cunoscut îndeajuns

61.

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia 
a tot ceea ce iubim
este IUBIREA

62.

nu există iubire fără atingeri 
ci doar înţelesuri nerostite

63.

(se dedică criticului dr. Gheorghe Grigurcu,
la împlinirea vârstei de 77 de ani< aprilie 2013>

dimineaţa la amiază şi seara
cobor în mine să caut lucruri şi întâmplări
despre care nu o să vorbesc niciodată
din când în când privesc înafară ca
ca şi când
aş cerşi puţin aer
văd un cer acoperit cu linişti
nici măcar o zbatere sau
un zbor de pasăre
doar zidurile ce încă respiră din mine
fac suma tuturor întâmplărilor

64.

dragostea e doar un gest
prin care trece liniştea
înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

65.

în fiecare bătaie a inimii
e un strigăt
un crez
dar şi o uitare...

66.

asemenea unei frumuseţi orbitoare
orizontul se descompune în culori
doar o umbră rămâne constantă
chiar dacă EA este ispita
tuturor întâmplărilor

67.

nicio piatră nu se scufundă
până-n adânc
singura posibilitate
ar fi
sunetul ei

68.

când eram mic aveam impresia
că oamenii mari nu mor niciodată
şi că bătrâneţea e doar un loc
din care dezertează ingerii

69.

a ştii să iubeşti înseamnă
să respiri din frumuseţea celorlalte lucruri

70.

nu ştiu dacă amprentele
tatălui meu
sunt puncte pe
o linie continuă sau
un timp între mine şi Dumnezeu


în orice situaţie sunt un duplicat
şi mă delimitez de identitatea celuilalt

71.




















25/06/2012

sub linia orizontului


am cunoscut iubirea
durerea şi uitarea
respiraţia dintr-o clipă de singurătate
chiar dacă liniştea nisipoasă a timpului
mi s-a aşezat sub tălpi
şi încă
mai arde ca un jar

n-am căutat iertarea în oameni
aer
pământ şi foc şi nici
în lutul din jur care are
chipul părinţilor mei
şi nici măcar în zbaterea
de sub aripa de fluture prins pe lampă
şi totuşi în mine miroase a ceară
umbrele s-au dilatat şi apasă pe umeri

închid ochii şi în acest decor
îl rog pe Dumnezeu
să-mi sape un cavou
sub linia orizontului ca atunci
când o fi să mor
iubirea
durerea şi uitarea să-nmugurească
în primăvara în care îmi voi lăsa identitatea


13/06/2012

teodor dume: Cuvânt înainte (antologia Confluenţe lirice, 2012)


Cuvânt înainte

    

     Antologia de faţă nu aduce nici pe departe cu un desant de forţă, unul care marchează un teritoriu generaţionist aşa cum sunt reperele optzeciste, nouăzeciste şi douămiiste. Însă un viitor aer cu diamante devine respirabil în virtutea unei temelii, anume un pas înainte, şi pentru fiecare autor prezent în acest volum (unii aflându-şi chiar debutul) acest demers constituie o bornă, piatra preţioasă a începuturilor. Să nu ne înşelăm – literatura presupune în afară de exploatarea la sânge a talentului o mare şi frumoasă competiţie cu şanse egale. Cine îşi mai aminteşte de cel care a luat Premiul de Stat din dreptul lui Tudor Arghezi, Alfred Moşoiu? Abia la a patra încercare a reuşit autorul Florilor de mucigai să şi-l adjudece. Critica de atunci îi considera pe picior de egalitate. Dar, cum posteritatea trage sforile axiologice iar scriitorul adevărat se ridică singur ca uleiul deasupra apei, tot aşa rândul autorilor de faţă se va subţia. În câţiva ani, unii vor slăbi ritmul din pricini diverse. Amintesc asta pentru a-i îndemna pe cei speriaţi de sonoritatea numelor contemporane să nu renunţe la Literatură, dimpotrivă, să le ia opera ca model, apoi să se despartă de ea fără a deveni epigoni. Ci ei înşişi.
     Dorind, probabil, să coopteze mai multe genuri din nevoia acută de prestanţă în peisaj, alcătuitorii acestei antologii o împart în trei zone distincte: poezie, proză şi eseu. Să le luăm în ordine. Secţiunea poezie cuprinde treizeci de autori, secţinea de proză vreo şase nume, eseul este reprezentat de unul singur. Aşadar, poezia este cap de afiş. O sensibilitate agresată de cotidian afişează Crina Albu: „auzi lupii cum urlă/ dar nu îi vezi/ cu urechea lipită de pernă/ zici că e vântul// un pui de şarpe ţi se/ târăşte pe şira spinării”, (la apă – avertismente). Trecut prin două romane şi un volum de poeme, fantezismul din postura de voyou  a lui Leonard Ancuţa nu se dezminte: „şi te mai blestem să strălucești ca fierea/ în soare pînă mi se face milă de tine/ să-ţi retez limba direct din inimă/  şi cu gura plină de sînge/  să spui tatăl nostru pînă te iert.”, (rugăciuni şi blesteme pentru îndrăgostiţi). De eminescianizare fadă suferă poemele Mioarei Băluţă: „în închisoarea ultimei secunde/ şi brazi supuşi flăcărilor/  sunt o mână de grâu încolţit/   asmuţind corbii/  luceferi/ cu sufletul paj visând luceferi”, (aproape mişcare). Nici lirica sentimentală gen C. Conachi nu aduce aer proaspăt, dar  o practică Vasile Bledea:  „Şi porţile durerii, de mine, au fost închise/ Oamenii, m-au vrut stăpân, peste cuprinsuri/ Şi am fost un rege drept şi bun pentru popoare/ Da’ ce păcat că timpul m-a şters de printre rânduri”, (Am stăpânit odată cerul cu un zâmbet). Motivul romantic al artistului refuzat şi ritualul pregătirii de scris se conjugă vehement în versurile lui Tudor Gheorghe Calotescu: „tot ce începe el/ se lasă cu un sfârşit/ ai văzut tu poezie nesfârşită?/ dă-l încolo/ să nu mai iubească/ să înveţe cum se ţine o sabie/ să tragă cu puşca/ să vâneze/ să facă din când în când copii”, (Azi am ucis un poet).
     Pentru a surâde un pic vom lectura cum se topârceanizează prin Arghezi, precum Valeriu Cercel: „Ferice de acel stejar/ Ce pică mândru pe la noi/ Şi-ajunge-n viaţa de apoi,/ Ales cu har de Ăl divin,/ Până în gât sătul de vin,/ În cercuri, doage de butoi”, (Clemenţă creştinească). Regimul sentimental în simbolistica primară e racolat de Cristina Cîrnicianu: „în van căutăm cu ochii zilei oile albe/ şi oile negre în camuflajul nopţii/ abia atunci când măcelarii din margine de lumi/ îşi vor trece prin cer cuţitele/ va ploua cu milă”, (Oi negre sub cerul liber). Resursele poetice îl apropie de suprarealism cu metafore la pândă pe Raul Coldea: Din absenţele tale s-au construit oraşe. Oamenii pescuiesc dimineaţa/ stelele rămase în bălţile din faţa blocului./ şi eu nici măcar nu ţi-am dat un nume.”, (***).
     Mai sunt de urmărit arta contrapunctului pe subiecte fanate (Relu Coţofană), lirismul cochet al expierii orgolioase (Bianca Dan), gramatica răsucită în textul autoidentificării (Laura Dănăilă),  franciscanism… sirian şi decupaj livresc (Mahmoud Djamal) metafizicul şi rememorarea autoflagelantă (Teodor Dume), conjunctivul şi nehotărârile eului (George Ioniţă), preludii pe tema singurătăţii (Cristina-Monica Moldoveanu), onirism şi geneză a lucrurilor (Paula Munteanu), poema resurecţiei morale (Liviu Ioan Mureşan), gesticulaţia inocenţei (Maria Cecilia Nicu), filonul crepuscular (Maria Oprea), romantismul de bază  (Nadia Pădure), obsesia dicţiei perfecte în retorica solemnităţii (George Paşa), tributul hipnotic al gratuităţii (Veronica Pavel Lerner), motivul fortuna labilis (Ion Popescu Bradoschi), visări păgâne la sfârşitul pubertăţii (Atila Racz), înfiorări romantice (Llelu Nicolae Vălăreanu), vârsta primelor întrebări (Stoian Petru Bogdan), discursul alarmist (Tănase Anca), subiectivitate golaşă (Marcel Ion Vişa), religiozitate şi imbold pitoresc (Dana Ştefan).
     Proza e bunicică – notaţii jurnaliere, înscenări şi dialogisme, descrieri după natura exterioară-interioară. Bruioane şi căutări de sine binevenite. Dar, aşa cum am spus, acesta este un început. Reţinem aici numele celor care s-au exersat: Ottilia Ardeleanu, Adina Lozinschi, Paula Munteanu, Maria Cecilia Nicu şi Virgil Stan.                 Cu eseul, lucrurile stau în matca lor – Ştefan Lucian Mureşanu expune (între altele) un text despre poezia lui G. Bacovia, pe care o supune unui determinism retroactiv (Sainte-Beuve): Poezia bacoviană este strâns legată de boala trupului său iar versurile sale, în marea majoritate exprimate în catrene, smulg albul îndoliindu-l pentru că sufletul a pătruns cu greu în trupu-i vlăguit şi a gemut neîncetat  până când clipa trecerii în eternitate a sosit.”, ( Actul de depeizare în scânteile galbene bacoviene). Apoi, se pare, interpretul textelor nu spune mai multe decât Ion Caraion despre Bacovia, motiv pentru care eseul se transformă în omagiu al fraternităţii, căruia nu i se pot contesta patosul expunerii şi preţuirea pentru marele dispărut băcăoan.
     Am parcurs aceste texte aşteptându-mă la gratuităţi inerente celor aflaţi la început de drum, cu încrederea că voi depista şi autori valabili. Mă refer la Leonard Ancuţa, Teodor Dume şi George Paşa, voci lirice originale între altele care vin din urmă. Faptul că autorii prezenţi aici au luat decizia de a-şi întruni textele într-un volum tipărit, parcă în răspărul agresiunii electronicului în societatea postmodernă, denotă că hârtia şi foşnetul ei, anume cartea pipăită ca un obiect-fiinţă (fetiş al Fiinţei) va rămâne la modă între amatorii de surfing pe Google. Aproape toţi activează pe site-uri dedicate literaturii (în special Confluenţe lirice), unde înscriu diverse texte la vederea tuturor şi acestea pot fi comentate într-un cenaclu on-line. Le urăm succes!


Liviu OFILEANU

teodor dume: iubireaca jertfă


IUBIREA CA JERTFĂ


nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit


dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă 
pentru oameni

07/06/2012

teodor dume: între mine şi cer e o umbră

http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/intre-mine-si-cer-e-o-umbra





nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume 
şi că stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt
uneori prins între celor două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata
prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă
nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oxcilez
între cer şi o umbră leneşă
aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea 
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea
şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp