BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

21/03/2012

teodor dume: căutări

nu mi-a fost prea greu să mă urc
în trenul de la ora trei dimineaţa
cu destinaţia Oradea - Bucureşti
într-un compartiment clasa a doua fumători
şi să-mi îngrop ridurile în fumul de ţigară
ce valsa de-asupra capului aplecat după aer...

ştiu că nu toate dimineţile sunt perfecte
pentru că ele sunt făcute să dureze
cât un mers cu trenul

poate puţin îmi pasă

mă retrag înăuntru şi împart respiraţia
cu bucăţile de umbră căzute peste
carnea mea ca o răzbunare

dimineaţa crescută pe faţă
trece prin mine

la primul semnal
se deschid uşile

şi totuşi
niciodată nu vor opri căutările...

http://junimeadigitala.ning.com/profiles/blogs/cau..

Niciun comentariu: