teodor dume: puţin dintr-un coşmar

somnul e o parte din
transparenţa trupului
uneori absent
ca imaginea din
fereastră

ea există

poate de aceea am ochii
lipiţi de geam
să privesc înspre
locul în care dispar culorile

în rest ştiu că
nu se mai întâmplă nimic

din aerul despicat
picură teama
între cele două margini
locul e tot mai strâmt
ploaia se curbează
peste umbre

ca într-o moarte

cerul se sufocă
oamenii se ascund
unii într-alţii
nu-mi pot da seama
dacă doresc să mai rămân
sau să trec
într-o altă realitate

aici suntem mulţi şi
ne împiedicăm prea des

de umbrele din ziduri
care vorbesc şi vorbesc
despre lucruri sau
alte nimicuri

mai mult

tăcând

aş vrea
să mă plimb prin mine
să sparg pojghiţa de linişte
prinsă de pereţi apoi
să mă aşez lângă inimă
să desenez fericiri şi-n cele
din urmă
multe multe chipuri

nu ştiu cât ar mai conta...