BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

vineri, 25 martie 2011

teodor dume: ca o formă a realităţii interioare. singurătatea

e o formă a vremii în care te ascunzi de teama să nu te afunzi în tine în timp ce te prefaci că trăieşti...


teo nu-şi găseşte locul
e mult mai bătrân decât
arătătorul de la ceasul lipit
pe tencuiala peretelui alb

noaptea de iarnă ticăie
între două respiraţii
acoperind clipele
până dincolo
de marginea privirii

teo trage cearşaful vrând
să rămână în noapte
cu gândurile muiate în linişti
soarbe din cuvinte
ca dintr-o rugă
nu are unde să plece
se goleşte pe dinăuntru
înşfacă o felie de aer
şi priveşte
afară
nimeni
caută un drum
o potecă ceva
sau poate un nume
reinventând totul
acolo înăuntru
lângă liniştea lipită
de versantul drept al inimii
au mai rămas câteva nervuri
în care s-a refugiat viaţa

teo s-a ascuns
îşi lipeşte cuvintele de limbă
şi tace în timp ce-şi aminteşte
toate lucrurile vechi
(parcă dintr-o altă dimensiune)
cu mulţi oameni şi biserici renovate în alb

ceva se întâmplă

teo se pierde
pare să nu-şi mai amintească
numele tatălui confundă pruncii
cicatricea ascunsă sub brăţară s-a întins
are culoarea galbenă şi foarte puţin negru
dar nu vrea să ştie
pentru el lumea se sfârşeşte în fiecare zi

teo derulează imagini
îşi vede mezinul îmbrăcat
în hanoracul cu glugă neagră
inima tace
ceva începe să moară

teo se face că doarme

teodor dume: un fel de solstiţiu. în lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respiraţia
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un ţârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeaşi strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înţeleagă şi pe asta

poate veşnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am aşezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz şi suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viaţă
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
şi-n cealaltă
patul
măsuţa de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

şi
alte nimicuri...

miercuri, 16 martie 2011

teodor dume: gesturi. doar atât cât durează un vis

aş vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu ştiu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat

unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite şi că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuţul de argint
busuiocul şi
câteva lacrimi

Ana s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciţi
mâinile slabe şi degetele lungi
purta cămaşa albă cu dantela cusută
în ajunul paştelui în care a plecat...

şi-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo fereastra
ea dispăruse în întunericul rece şi greu

îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiş ca şi atunci când
eram mic şi nu voiam să-mi dau jos cămaşa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
aşa îmi spunea Ana

mai cred şi acum că ea
locuieşte aproape de Dumnezeu
şi uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor


de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă
de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiş
liniştea ronţăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar Ana uneori
mă priveşte şi tace

degeaba

am vrut să spun
cât durează un vis şi să
mă identific cu această aşteptare

nu cunosc semnificaţia gestului

se pleacă pur şi simplu...

teodor dume: poate doar astăzi

frigul trece prin pori şi sângerează puternic
am îmbătrânit altă soluţie nu există

poate e timpul să ademenesc moartea
şi să o împiedic să mai treacă
printre oameni

aş face orice dar nu mai am timp

e inutil să mai vorbesc despre asta

liniştea creşte ca un muşuroi
şi în ochiul stâng am o zbatere
de ceva vreme
simt o senzaţie ciudată
în dimineaţa asta o să las lumea
să se caţere pe mine ca iedera pe ziduri
să coboare în adânc
să picteze scene cu sfinţi
sau ceva obscen

nu-mi pasă

teodor dume.: TRATAMENTE PENTRU INIMĂ (ANTOLOGIE)

În urmă cu câteva zile a ieşit de sub tipar antologia (poezii de dragoste) "tratament pentru inimă", în care veţi găsi nume binecunoscute pe acest site.

- Liviu Ioan Mureşan, prezent cu o grupare de 20 poezii, intitulată "Să fim rezonabili".
- Teodor Dume, 20 de poezii cuprinse sub titlul "a iubi înseamnă a trăi înăuntrul celuilalt".
- Ottilia Ardeleanu, 37 de poezii, "Poemele din dreptul inimii".
- Alexandru Gheţie, în "tipa care colorează iarba" propune cititorului 22 de poeme de dragoste.
- Vali Slavu, păşeşte ferm cu "debut inimos", 6 poezii.
- Ioan Barb, conturează frumosul, prin ciclul "Când nu mai este timp de iubire", cu 22 de poeme.

Cartea are 169 de pagini, şase autori şi şase subtitluri prin care invită cititorul să ia o doză de dragoste pentru ziua de mâine.

"Tratamente pentru inimă" a apărut în martie 2011 la Editura "Studis", Iaşi

Consilier editorial: Dranca Adrian
Secretar editorial: Moroşan Paul
ISBN 978-606-8242-68-2


. |