ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările
BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
14/02/2011
teodor dume: semn
într-o bună zi
voi uita fereastra deschisă
ca oamenii să poată
privi înăuntru
n-am nimic de ascuns
pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie
dovadă că am trecut pe aici
celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte
şi creşte...
voi uita fereastra deschisă
ca oamenii să poată
privi înăuntru
n-am nimic de ascuns
pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie
dovadă că am trecut pe aici
celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte
şi creşte...
teodor dume: cel ce ocoleşte suferinţa moare încet pentru că nimeni nu poate înlocui atingerea
cel ce ocoleşte suferinţa
moare încet pentru că
nimeni nu poate
înlocui atingerea
07/02/2011
teodor dume: în salon.ştirile de la ora cinci
când mă gândeam să îmi fac bagajele
din difuzoarele televizorului
se auzea strigătul mulţimii
trăiţi, bine!
mi-am întors capul
ţin minte
chipurile trase ale copiilor
îngenuncheaţi de boli
braţele mi-au coborât odată
cu sunetul pe noptieră
lângă cutiuţa cu pastile
s-a aşezat în fâşii subţiri ecoul
trăiţi, bineee! trăiţi, bineeee! trăiţi, bineeeee!
ca o apă rece
liniştea înfiltrată în pereţi
colora lumina în gri
aveam nevoie de aer de foarte mult aer
mi-am lăsat gândurile de izbelişte şi am ieşit
pe stradă
o altă nelinişte o pisică neagră
îşi arăta dinţii în noapte
se uita la mine
ce povară
prin pielea-mi subţire traversa frigul
parcă era unul lichid
îmi tremurau mâinile
deşi eram sufocat de cuvinte
încercam să silabisesc printre dinţi
tră-iţi, bi-ne!, tră-iţi, bi-ne! tră-iţi, bi-ne!
de atunci trăiesc ca şi când
aş mai avea de trăit o zi
în fiecare seară
cobor în mine
cu multă răbdare îmi
aşez lucrurile şi mă gândesc
să plec ducând în ochi o altă imagine
trăiţi, bine!
din difuzoarele televizorului
se auzea strigătul mulţimii
trăiţi, bine!
mi-am întors capul
ţin minte
chipurile trase ale copiilor
îngenuncheaţi de boli
braţele mi-au coborât odată
cu sunetul pe noptieră
lângă cutiuţa cu pastile
s-a aşezat în fâşii subţiri ecoul
trăiţi, bineee! trăiţi, bineeee! trăiţi, bineeeee!
ca o apă rece
liniştea înfiltrată în pereţi
colora lumina în gri
aveam nevoie de aer de foarte mult aer
mi-am lăsat gândurile de izbelişte şi am ieşit
pe stradă
o altă nelinişte o pisică neagră
îşi arăta dinţii în noapte
se uita la mine
ce povară
prin pielea-mi subţire traversa frigul
parcă era unul lichid
îmi tremurau mâinile
deşi eram sufocat de cuvinte
încercam să silabisesc printre dinţi
tră-iţi, bi-ne!, tră-iţi, bi-ne! tră-iţi, bi-ne!
de atunci trăiesc ca şi când
aş mai avea de trăit o zi
în fiecare seară
cobor în mine
cu multă răbdare îmi
aşez lucrurile şi mă gândesc
să plec ducând în ochi o altă imagine
trăiţi, bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)