BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

luni, 14 februarie 2011

teodor dume: scrisoare neterminată (sau un fel de remiză)

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

teodor dume: semn

într-o bună zi
voi uita fereastra deschisă
ca oamenii să poată
privi înăuntru

n-am nimic de ascuns

pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie

dovadă că am trecut pe aici

celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte

şi creşte...

teodor dume: cel ce ocoleşte suferinţa moare încet pentru că nimeni nu poate înlocui atingerea



cel ce ocoleşte suferinţa
moare încet pentru că
nimeni nu poate
înlocui atingerea

luni, 7 februarie 2011

teodor dume: în salon.ştirile de la ora cinci

când mă gândeam să îmi fac bagajele
din difuzoarele televizorului
se auzea strigătul mulţimii
trăiţi, bine!
mi-am întors capul
ţin minte
chipurile trase ale copiilor
îngenuncheaţi de boli
braţele mi-au coborât odată
cu sunetul pe noptieră
lângă cutiuţa cu pastile
s-a aşezat în fâşii subţiri ecoul
trăiţi, bineee! trăiţi, bineeee! trăiţi, bineeeee!

ca o apă rece
liniştea înfiltrată în pereţi
colora lumina în gri
aveam nevoie de aer de foarte mult aer
mi-am lăsat gândurile de izbelişte şi am ieşit
pe stradă
o altă nelinişte o pisică neagră
îşi arăta dinţii în noapte
se uita la mine
ce povară
prin pielea-mi subţire traversa frigul
parcă era unul lichid
îmi tremurau mâinile
deşi eram sufocat de cuvinte
încercam să silabisesc printre dinţi
tră-iţi, bi-ne!, tră-iţi, bi-ne! tră-iţi, bi-ne!

de atunci trăiesc ca şi când
aş mai avea de trăit o zi
în fiecare seară
cobor în mine
cu multă răbdare îmi
aşez lucrurile şi mă gândesc
să plec ducând în ochi o altă imagine

trăiţi, bine!