BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

06/11/2010

teodor dume:pentru o clipă doar numai pentru una opriţi acele ceasornicului şi dăruiţi-ii liniştea .(lui Adrian Păunescu)


cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine

cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc: viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare

...şi iată-mă alunecând adânc
în liniştea lucrurilor

***

Adriane, sunt versurile de suflet dăruite, la Felix, în vara lui 1978, vara în care ai plâns...

*tinere, sunt doar o iluzie pe pământ*, aşa mi-ai spus.

să ai linişte acolo unde eşti şi să veghezi mereu asupra cuvântului!

teodor dume: locul în care bunica-mea creştea linişti

e pustiu nu mai locuieşte nimeni
în mine printre multe alte chestii
despre care nu o să vorbesc acum
existau oameni...

de la o vreme încoace
sunt neliniştit şi tot mai fragil
uit tot mai multe lucruri
deşi le simt forma şi locul lor
în camera dinspre stradă unde
bunica-mea creştea linişti
în spatele farfuriilor prinse
deasupra ferestrelor
doar un păianjen
mai construieşte câte ceva

e multă linişte acolo
o linişte absolut necesară

şi Dumnezeu e trist

poate că nu ar fi trebuit
să oprească ceasul

ca dovadă le aud respiraţia trecând
prin peretele celuilalt capăt...

în felul acesta îmi vizitez părinţii
şi atunci liniştea umblă prin mine
şi-mi descompune uitarea