BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

11/05/2010

teodor dume: poarta spre cer

în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix

Dumnezeu mereu pare grăbit

îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec

între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi

deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns

dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?

o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...

7 comentarii:

părvescu spunea...

teodor dume, semn...

***
un text runic, cu cercuri deschise si mesaj.

n.b. o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

pârvescu

petruţ pârvescu spunea...

teodor dume, semn...

Petruţ Pârvescu

***
un text runic, cu cercuri deschise si mesaj.

n.b. o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

alexandru gheţie spunea...

da, teodor dume,
"o bucată de linişte...scurta dangătul clopotului"

"dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?" - da, e o intrebare aici, in jurul acestei strofe se construieste si mesajul textului. De aici linistea, de fapt "bucata de liniste", acel tac din final, o nehotarare combinata cu oa oarecare teama, dar si asumare aici...

alex

ottilia ardeleanu spunea...

Teodor Dume,

"Dumnezeu mereu pare grăbit" - plin de sensuri acest vers!
poem concentrat pe linia porţii, între aici şi Acolo, cu neliniştile, întrebările şi meditaţiile care vin şi vin odată cu apropierea de "bucata de linişte".

foarte frumos!

Ottilia Ardeleanu

vasile mihalache spunea...

bun,
teodor dume

Un poem care emana tristete metafizica."în fiecare duminică/ la biserica albastră/
slujba începe la nouă fix", iata un inceput promitator de poem."poate din pricina asta încercând/ să-mi descâlcesc nodurile din viaţă/ am tăcut..." si un final de calibru.
vasile mihalache

mihaela roxana boboc spunea...

teodor dume


Un poem meditativ, de înaltă ținută. Un început bun, un final pe măsură iar acea problemă de meditație în centrul poemului foarte bine gândită și așezată. Oscilația între spirit și materie, aceste două lumi strâns întrepătrunse: trup și suflet, mereu obsedante, mereu în balanță, mereu în luptă.

Am citit cu drag,
Mihaela

Adrian Suciu spunea...

stea
teodor dume, merita efortul

Un text foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune inalta si lipsit de concesii. Chiar daca felul asta de scriitura e greu de digerat (ma refer la "incifrarea" versurilor si la efortul de analiza cerut de fiecare dintre enunturile lirice in parte) cred ca, in cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merita efortul.

adrian suciu