poezie
Flaviei îi curg
picioarele-n cer
mâinile-n cer
părul în cer
de sus privite ce frumoase sunt
tălpile ei
gândurile i se strecoară reci prin mine
cuvintele în orbite
silabele-n orbite
aşa atârnaţi cu stele verzi în orbite
literele curg în trecut
spre o limbă dospită
ziua trece de ea o muşcă de pulpe
o apasă pe umeri
ea curge
parcă ar fi o uşă-n pământ
o uşă deschisă într-un gât de lup
prin care ea curge
noaptea devine un adânc
înspre ziua de mâine
un tub de orgă în care viaţa
se strânge
se rupe de sunet
mă simt bine aşa spânzurat de picioare
încerc să beau
să-i beau frica
anii mi se preling în barbă printre dinţi
îmi umplu ochii
strigătul conturat de spărtura gurii
ca focul
da
ea aleară
alergă
într-o umbră de cerc rostogolită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu