alexandru gheţie: Oradea avea răbdare

(când soarele cade tolomac în cornet)



când soarele cade tolomac în cornet
îngheţata se topeşte fisticul curge lacom
pe mâini printre degete râu de lavă încinsă

doar o amintire lipicioasă aceasta


liniştea cobora din cer pe ramurile castanilor de august lumina era tobogan lucios pe care se da jos soarele se topea asfaltul şoseaua ondula ca o mare sub prundişul de raze oradea avea răbdare cu ea însăşi nici castanele nu cădeau între 14:00 şi 17:00 iar frunzele îngălbeneau în şoaptă
şi eu
doar eu zgâlţâiam tăcerea sub sandale albastre cu arici sărind şotronul trăgând în dinozauri zburători imaginari sau plonjând în crişul repede şi oradea avea răbdare cu mine era fericită de pe moscovei nr.5 la teatru de la pod la primăria cu ceas niciun tramvai nu lovea şinele (s-ar fi scufudat cu siguranţă în abis) trotuarul abia abia mă mai ţinea pe mine

ioi! căldura asta ioi! perim cu toţii!
şili bobo nely - fugi la colţ şi adă toată
îngheţata din lume şi eu igen
mângâiam soarele pe creştet de bucurie îi mulţumeam şi fugeam fugeam nebuneşte la colţ soarele după mine ca un căţel topit captură adevărată îi şopteam şi cădea bleg în cornet lingea cot la cot cu mine ne întreceam ne iubeam

acolo
pe moscovei nr.5 şili bobo nely
aşteptau răcoarea apusului sunetul castanelor prăvălindu-se