Adrian Diniş: o lumânare pe apă

uiţi apa la baie deschisă
uiţi că trebuie să iubeşti la rândul tău
şi deodată cineva moare din cauză că uiţi
aragazul deschis

dragostea mea a uitat
venele deschise

dragostea mea mi-a croşetat din vene
un pulovăr de sânge
pe care-l port toată viaţa
pe dedesubt

pulovărul ei ţine de cald
şi de frig şi de carne

pulovărul ei de sânge
e atât de frumos încât nimeni
nu-şi dă seama că e un pulovăr de sânge

aşa că nimeni nu priveşte îngrozit spre mine
când rămân doar în pulovărul ei de sânge
că port un pulovăr de sânge

minunaţi de frumuseţea lui
mă întreabă de unde am pulovărul ăsta
vrem şi noi unul
sau măcar împrumută-ni-l

dar eu am grijă ca nimeni
să nu pună mâna pe sângele ei

şi ce altceva? iarna asta
niciun colindător nu mi-a bătut la uşă
şi niciun fulg nu mi-a atins
geamul aburit

am vrut să ningă şi n-a nins
când a început a nins fără oprire
şi am vrut să se oprească
ninsoarea

am vrut să se oprească
sângerarea

am vrut să salvez cerul
în fiecare dimineaţă
avea gâtul tăiat

e vina mea că
nu m-a lătrat niciun câine
şi nu te gândeşti la mine

nici ura n-am meritat-o
atunci

şi în fiecare seară
trebuia să îmi câştig somnul
numărând seringi şi înţepături
pe piele ningea cu toată cocaina din lume
dar trebuia să îmi câştig somnul

şi dimineaţa soarele cu dinţi
îmi zâmbea cu dantura spartă

şi eu am întrebat că cine
i-a tăiat gâtul cerului
şi soarele mi-a spus că pot să-l torturez iar
toată ziua că eu i-am tăiat gâtul cerului

Georgiana, îţi pun lumânări
la vii în speranţa că poate
o să-mi pui şi tu una acolo
la morţi şi tot mă voi bucura

Georgiana, e ceva timp
de când ţi-am jurat ură eternă
până când moartea ne va despărţi
dar a făcut-o deja Despina

care e mult mai frumoasă
decât moartea

Despina, nu ştiu câţi păianjeni
sau cât de veninoşi
au ţesut rochia ta de mireasă
şi ne-au cununat în ură eternă

ştiu doar că
de pe una din cele şapte coline ale Iaşiului
pot vedea ca de pe lună Zidul Chinezesc

sau măcar New York
oraşul care nu doarme niciodată
aproape la fel ca mine
oraşul luminilor

ştiu că tu eşti undeva acolo
o lumină aprinsă
pe care mă duci s-o văd
în fiecare seară

o lumânare pe apă
pe lângă care vântul îşi ţine palmele în jur
cu grijă să n-o stingă