în locul în care am copilărit
nu mai locuieşte nimeni
mama s-a dus într-o dimineaţă la biserică
şi nu s-a mai întors
iar tata
nu prea s-a înţeles cu Dumnezeu
şi întâmplător sau nu
s-a dus să o caute
şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire
deschisă
ca o rană se întinde pe dinăuntru
uneori ne mai intersectăm
la marginea privirii
şi am impresia că-mi duc viaţa
în acelaşi loc unde uitările
cresc printre pietre...
singurătatea devoră fiecare clipă
şi parcă se amplifică
în mine
simt o furnicătură un fel de amorţeală
închid ochii şi mă privesc pe dinăuntru
văd apusul un apus roşiatic
deşi pare neatins
respiră din mine
afară încă mai plouă
plouă mărunt şi e din ce î n ce mai frig...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu