am putea merge umbră lângă umbră
fără să ne urmărim paşii
fără nicio întoarcere
în spatele drumului
până dincolo de biserică
spre răsărit
dacă ţi-ai aşeza inima
între mâinile mele
aplecate peste trup
ca o dorinţă
sub clopotul uitării
conştient să vindecăm
întâmplarea cu ritmuri
lente de sărut
ce ştiu
să abată
liniştea mută
să căutăm în noi
imaginea zilei
în funcţie de dorinţi
să organizăm un flagrant
nu contează cine
se sacrifică primul
apoi strigă-mă încet
eu o să mă aşez lângă
liniştea bisericii
şi o să tac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu