| |
simt cum mă pierd
ca într-un pustiu liniştea
se adânceşte în mine
tremur
îmi vine să ies din propria-mi fiinţă
să mă furişez în spatele pământului
cu îndârgire să privesc
cum aratră restul lumii
de fapt sunt liber să cred
că orice lucru neatins
nu există
există doar timp
intrat în sângele meu
mă iubeşte ca o femeie
poate sunt vinovat pentru lucrul acesta
din lipsa unor gesturi
mă mint şi-mi spun
exist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu