| |
vine o zi când trebuie să pleci
fără să stingi lumina
fără să te mai uiţi în oglindă
pleci şi laşi fereastra deschisă
uiţi de banii de lapte împrumutaţi
de la vecina până la pensie
uiţi datoriile la întreţinere
uiţi să-ţi închei nasturii
de la cămaşa azvârlită pe umeri
ca un voal
pentru toate aceste
lucruri care există
tu pleci
nici nu saluţi
dar te grăbeşti
la capăt de drum
taci
îţi place singurătatea şi
întunericul adunat în palme
îl pipăi ca pe o rană
de care ţii
nu doare
dar oftezi
la capătul celălalt de drum
cerul te aşteaptă
cu o rugă
ultima
care te apără de oameni
până într-o zi
când intri în pământ
ca o tăcere
doar un păianjen coboară pe colţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu