| (din bileţelul uitat pe noptieră) |
spune-mi că nu ţi-e frică
păianjenii nu ucid
ei strâng între colţuri timpul
şi-l anesteziază până când
mă întorc acasă
capătul drumului
e puţin mai încolo
nu-l pot vedea
şi mi-e teamă că o să cad
într-un ochi de lumină
înăuntru voi fi doar eu
4 comentarii:
Două lucruri m-ar fi putut împiedica... Jan Timus
14 februarie 2010, 20:23
... să las o stea acestei poezii:
1) O simt aşa de aproape de sufletul meu de parcă aş fi scris-o însumi. Şi deci m-aş fi bănuit de subiectivism. Da, aşa cred eu că se poate scrie poezie - un limbaj simplu, frizând banalitatea şi totuşi "strângând" în spaţiul dintre cuvinte sensuri grave, sentimente gemând înfundat sub apăsarea discreţiei.
Versurile de mai sus reprezintă o caligrafie a stării de singurătate pe care o cărăm veşnic cu noi. Cu o tăietură sobră, reuşesc să deschidă în noi spaţii adânci de reflecţie...
2) Aţi fost mai harnic decât mine cu lectura şi aţi apucat să înstelaţi un text de-al meu; astfel că aş fost bănuit de o oarecare servitudine...
Dar, la urma urmei, mi-am zis că, de vreme ce a fi poet presupune şi o doză de curaj în veacul acesta, pot să-mi asum riscul.
Felicitări aşadar pentru aceste versuri inspirate despre : despre teamă, aşteptare, moarte.
fain Recheşan Gheorghe
Simplu dar nu simplist
O singură observaţie critică: fără "ŞI"-ul cred eu inutil
Hi Teodor, Maria Cecilia Nicu
"paianjenii nu ucid/ ei strang intre colturi timpul/ si-l anesteziaza pana cand / ma intorc acasa"
o spaima ascunsa in speranta?! o subtila incercare de suspendare intr-un timp pe care ti-l doresti (ni-l dorim, as zice ?!
Deosebita poama aceasta!
Mara
da,
una
dintre cele mai reuşite poezii pe care am citit-o aici. Prinderea şi uciderea timpului în pînza păianjenului mi se pare o ingeniozitate.
LIM.
Trimiteți un comentariu