BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

27/02/2010

teodor dume: doar atât cât durează un vis

 poezie
 (nu cunosc semnificaţia gestului)


aş vrea să schimb ceva în mine
să mă maturizez
ar putea să doară
nu ştiu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe bunica
nu tare de mult
a plecat

unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite şi că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuţul de argint
busuiocul şi
câteva lacrimi

bunica s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciţi
mâinile slabe şi degetele lungi
purta cămaşa albă cu dantelă cusută
în ajunul paştelui în care a plecat...

şi-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo geamul
ea dispăruse în întunericul rece şi greu
pe undeva prin fundul grădinii
locul în care îmi făcea baie în cădiţa
cu apa încălzită la soare
îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiş
nu voiam să-mi dau jos cămaşa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
aşa îmi spunea bunica

mai cred şi acum că ea
locuieşte aproape de Dumnezeu
şi uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor
(îi mai aud clopotul cum bate în dungă)

de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiş
liniştea ronţăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar bunica uneori
mă priveşte şi tace

degeaba

am vrut să spun
cât durează un vis şi să
mă identific cu această aşteptare

nu cunosc semnificaţia gestului
se pleacă pur şi simplu...

Niciun comentariu: