în locul în care am copilărit
nu mai locuieşte nimeni
mama s-a dus într-o dimineaţă la biserică
şi nu s-a mai întors
iar tata
nu prea s-a înţeles cu Dumnezeu
şi întâmplător sau nu
s-a dus să o caute
şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire
deschisă
ca o rană se întinde pe dinăuntru
uneori ne mai intersectăm
la marginea privirii
şi am impresia că-mi duc viaţa
în acelaşi loc unde uitările
cresc printre pietre...
singurătatea devoră fiecare clipă
şi parcă se amplifică
în mine
simt o furnicătură un fel de amorţeală
închid ochii şi mă privesc pe dinăuntru
văd apusul un apus roşiatic
deşi pare neatins
respiră din mine
afară încă mai plouă
plouă mărunt şi e din ce în ce mai frig...
6 comentarii:
"uneori Maria Cecilia Nicu
ne mai intersectam
la marginea privirii
si am impresia ca-mi duc viata
in acelasi loc unde uitarile
cresc printre pietre"
Pfuiiiii, ce putere pui in versurile acestea, Teodor!
"radiografia" vietii cea care n-are nevoie de nici o alta interventie..
exceptionala poema...
"ploua marunt si e din ce in ce mai frig...'
coplesitor, crede-ma, nu exagerez.
Mara
(as da 3 stele dar n-am niciuna)
Emoţie... Constantin P. Popescu
...transmisă foarte curat şi, deşi tristă, făcând să răsune în fiecare dorul de părinţi. Frumos exprimat poetic, fără neclarităţi şi cu multă simţire. Pentru autor, felicitări, cu precizarea (ca o părere personală) că părinţii noştri sunt în noi, cu noi, mereu. ¤ puncte, C.P.Popescu
particica Veronica Pavel
din tine? Numai poezia asta?
Teodor,
Toate poeziile tale sunt parti din tine si de asta sunt si asa de vibrante. Reusesti sa transmiti si ma regasesc si eiu, vai cum ma regasesc! in poemele tale.
Cu gelozie,
Vero
Fascinanta Theodora Geavlete
si succinta calatorie înapoi, pe urmele vietii si ale copilăriei, în locul " unde amintirile cresc printre pietre ". Trecerea timpului şi golul pe care acesta îl lasă în urmă, face mai acută singurătatea care " devoră fiecare clipă ", într-un apus în care " e din ce în ce mai frig ". Minunată poezie ( impecabil scrisă ), ce îţi transmite, chiar de la prima lectură, fiorul şi dorul după o viaţă ajunsă acum la apus, în preajma marii treceri.
Versurile :
şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire
deschisă
ca o rană (care ) se întinde pe dinăuntru
mi se par magistrale.
O poezie Liviu-ioan Muresan
a metaforei, a figurilor de stil, pe care le găsesc bine moderate aici. Încărcătura devine astfel dublă, atît evenimentul în sine cît şi modul de redare a acestuia. Un text bun.
LIM.
O, Doamne, Vasilica Ilie
cat ma regasesc in poezia ta, Teodor!
"în locul în care am copilărit
nu mai locuieşte nimeni"
apoi, la mine, tata a plecat intr-o zi la biserica si nu s-a mai intors.Chiar daca nu prea s-a inteles el cu Dumnezeu, (fiindca injura, mai ales pe comunisti) eu cred ca Dumnezeu l-a primit bine, fiindca era un om bun, nu a facut rau nimanui.
"şi uite aşa am plecat
din copilul care eram şi
am lăsat o amintire"
......................................
şi am impresia că-mi duc viaţa
în acelaşi loc unde uitările
cresc printre pietre...
Dorul de copilarie, de casa parinteasca,de ulita copilariei, acum, cand suntem in singuratate si in apus si ne pregatim incet, incet, de viata vesnica, pur si simplu, ne mistuie.
Cu placerea lecturii. Vali
Trimiteți un comentariu