poezie
astăzi voi fi un cetăţean model
o să mă spăl pe dinţi
îmi savurez cafeaua din ceaşca roşie
aşezată mereu lângă veioza de pe
noptiera de la capătul patului
verific gazul
lumina şi
uşa de la intrare
aşez cheia sub preş apoi
o să am grijă să dau prioritate
la urcare în autobus
femeilor
asta dovedeşte respect
îmi impun un salut sobru şi
privesc mimica colegilor de birou
abia apoi trec şi la celelalte
nevoi ale zilei...
şi dacă mai am timp
voi deschide fereastra şi voi privi
de o parte şi de alta ca şi cum
rânduielile lumii ar depinde de mine
sau poate o să mă pitesc tăcut
în pântecul zilei
vieţuind
ca albul în culoare
oricum îmi voi păstra chipul
o să mă spăl pe dinţi
îmi savurez cafeaua din ceaşca roşie
aşezată mereu lângă veioza de pe
noptiera de la capătul patului
verific gazul
lumina şi
uşa de la intrare
aşez cheia sub preş apoi
o să am grijă să dau prioritate
la urcare în autobus
femeilor
asta dovedeşte respect
îmi impun un salut sobru şi
privesc mimica colegilor de birou
abia apoi trec şi la celelalte
nevoi ale zilei...
şi dacă mai am timp
voi deschide fereastra şi voi privi
de o parte şi de alta ca şi cum
rânduielile lumii ar depinde de mine
sau poate o să mă pitesc tăcut
în pântecul zilei
vieţuind
ca albul în culoare
oricum îmi voi păstra chipul
9 comentarii:
poem de stea
Raport între două secunde Jan Timus
Tonul neutru, detaşat, uşor autoironic dă forţă versurilor care ar putea părea (fiindcă aşa vor să pară) prozaice. De fapt, în spatele banalităţii, ce se suprapune până la un punct peste banalul cotidian evocat aici, se ascunde o disperare calmă. Aceasta se face simţită abia în final, când discursul poetic se încarcă brusc de sentiment prin comparaţia care mie mi se pare superbă: "vieţuind / ca albul în culoare". Da, poetul îşi supravieţuieşte în nevoinţa zilei, da, poezia respiră sub molozul acestei lumi. Versul final, ambiguu, incită la meditare.
Tur de forta, Maria Cecilia Nicu
Teodor, sa lasi in afara-ti tot "realul" zilnic si sa-ti pastrezi"chipul"
Mi-a placut grozav tonul acesta placid, "rezemat de gard" al observatorului vroit neutru, asa ca osansa de a trai, macar, ca "albul in culoare..
deosebita poaema ta.
aprecieri,
mara
teodor dume,
Sunt fericita... Veronica Pavel
ca mai exista poezie, ca nu chiar TOTUL e in transformare....
Teodor, te citesc si imi place felul tau simplu si usor voalat de a-ti lasa gandurile si metaforele sa se curga.
Frumos poem, bravo!!!
Vero
Sebastian Breştin
ultimul vers parca taie din tensiune
in rest felicitari superb
teodor dume
Mihaela Roxana Boboc
Dorința de normalitate sau din contră de accentuare a eului pe fundalul rutinei și cotidianului. Încercarea de a ne păstra lumina proprie, de a nu ne altera lăuntric, de a sparge monotonia zilei.
Dorința de regăsire pe fondul acelorași obișnuințe, tabieturi ce ne definesc.
Ultimele cinci versuri sunt cele mai reușite, accentuând ieșirea din tiparul existențial.
"oricum îmi voi păstra chipul"
Maria-Gabriela Dobrescu
Teo, o zi aparent banală, dar finalul acesta mă duce cu gândul la poezia care sălăşluieşte în inima poetului "ca albul în culoare" pentru totdeauna. Mi-a plăcut.
Cu prietenie, maria
rânduielile lumii ar depinde de mine
Maria Prochipiuc
oricum îmi voi păstra chipul / ca albul în culoare / vieţuind / în pântecul zilei / sau poate o să mă pitesc tăcut – am încercat o nouă rânduire şi se pare că nimic nu schimbă contextul. Cuvintele dau naştere unor stări ce încercăm să le exprimăm altfel de cum le-am simţi: şi dacă mai am timp / voi deschide fereastra şi voi privi / de o parte şi de alta ca şi cum / rânduielile lumii ar depinde de mine
Simplitatea versului nu poate fi redată decât atunci când ne învârtim în mijlocul realităţii: îmi impun un salut sobru şi / privesc mimica colegilor de birou / abia apoi trec şi la celelalte / nevoi ale zilei...
Am început cu sfârşitul fiindcă mi s-a părut mult mai interesant, partea de început pare un preambul a ceea ce urmează.
$$$ Alina Radulescu
E un text prea cumintel, prea liniar, fara rupere de ritm... Ai niste imagini frumoase dar care aluneca intr-un fel de monotonie a omului inghitit de propria-i rutina. Poemul l-as vedea putin mai incisiv,putin mai incitant...
Dar per total mi-a placut si cred ca vocea asta resemnata e ceva special totusi si autentic.
bun. George Serediuc
începe destul de greoi... aşa mi se pare... ofer steluţă însă pentru:
şi dacă mai am timp
voi deschide fereastra şi voi privi
de o parte şi de alta ca şi cum
rânduielile lumii ar depinde de mine
sau poate o să mă pitesc tăcut
în pântecul zilei
vieţuind
ca albul în culoare
oricum îmi voi păstra chipul.
Frumos. text bun.
Trimiteți un comentariu