iarna devine o cameră în care ninge
urmele femeilor şi
cârdul de lişiţe pietrificate
dar tu mă hrăneşti cu gura
mă îngropi adânc printre cuvinte înmiresmate
scripcarul aşezat pe umărul ferestrei
şi lupii
o noapte polară
vântul alungit printre perdele
şi burgul de smoală
faţa pereţilor ceruită
dar tu aduci aerului mirosul de caise
ne impregnăm în lumina opaiţului
cum foşnetul focului
arţari noduroşi înalţă tavanul
timpul râmane doar o iluzie
când palmele tale mă acoperă
3 comentarii:
sigur ca aici este poezie Gina Goia
si este de dat cu "mana pe intuneric inspre invelisurile dinspre dedesupt" si nu e nimic putred, nici ranced nici macar nu este o senzatie stranie.
fiindca este poezie/ ceea ce atat de personal si domestic gasim imprejur/ ori dorim.
dau o stea pentru;
"dar tu mă hrăneşti cu gura
mă îngropi adânc printre cuvinte înmiresmate
scripcarul aşezat pe umărul ferestrei
şi lupii..."
se mai porta si "vintage"/
super,
regards,
goia
Da, Veronica Pavel
asa este, cu spune LIM, poezie de zile mari. Ca, de fapt, toate poeziile tale.....
8p (doar simbolic, pentru ca atata am, altfel as darui cerul cu stele, dar unui adevarat artist, ca tine, Atila, arta nu i se poate dramui in puncdte sau stele...)
Vero
timpul râmane doar o iluzie Liviu-ioan Muresan
da, o poezie de zile mari. O relaţionare cu inima cititorului cum obişnuit sînt pe această pagină. Las un semn de 8 puncte, umil, desigur.
LIM.
Trimiteți un comentariu