ATILA RACZ: foşnetul nopţii

- Atila Racz

foşnetul nopţii închide fereastra din zid

mă ridic din mine
o şopârlă îmi trece prin şira spinării
copilul îmbătrânit în uterul lumii

Cehov cu pescăruşul
negru în mâna roşie închipuind umilinţele
iubirilor neîmplinite

în pârâu chipul meu străpuns de păstrăvi
unda argintie a curgerii îmi trece prin orbite

sunt eu crescând printre ape pustiindu-mă
printre sălcii

poezia se umple de toamna înmărmurită pe glezne
ochiul dimineţii despică viaţa în nouă

desigur că mint desigur
că mimez bucuria de a înnoda cuvinte

ar trebui să tac

prietene
sunt înfrântul care nu mai crede în poezie
dar de fiecare dată mă închid în ea
urmărind umil timpul devenit carnivor