Desenez pe o foaie, la întâmplare, un trapez dreptunghic, adică, ştiţi voi, cu unghiuri de 90˚. Îl notez: A, B, C, D. Liniile trase parcă au prins viaţă. Încep să se agite. Voci piţigăiate.
- Cum îndrăzneşti să nu ne colorezi? Galben e cel mai potrivit ca să ieşim în evidenţă!
Ce obraznicie!
- De ce să ieşiţi în evidenţă?
Mirare şi iar mirare.
- Pentru că suntem cele mai importatnte! răspunse „AB”.
Câtă impertinenţă! Într-adevăr, erau importante, nu înseamnă că trebuie să le colorez.
Doar ca să le fac în ciudă, construiesc linia mijlocie şi o colorez în albastru. Aud o voce timidă:
- Mulţumesc mult, domnule, pentru haina albastră. Mi se făcuse frig şi, în plus, e culoarea mea preferată.
Cum îmi place nota de respect, de aceea i-am dat şi un nume: „ME”.
Laturile celelalte se înroşiră de furie. Începură să o certe atât de tare pe sărăcuţa „ME” încât nu am avut de ales şi am trasat un cerc în jurul lor, să se înveţe minte. În felul acesta nu le mai auzeam.
Bun! Trebuie să fac puţină ordine. Îmi trebuie un poliţist. Nu unul oarecare. Unul „drept”, ţeapăn. Asta este! Voi construi o dreaptă perpendiculară din C, pe mironosiţa „AB”. O voi boteza „CL”, adică: calea ( ce cacofonie!! ) legii. Super! Acum am un dreptunghi sobru, „DCLA”, care nu se înţelege deloc cu triunghiul scandalagiu „LBC”. Ce să fac? Trasez dreapta „AC”. Stai! Este diagonala dreptunghiului. Acum am trei triunghiuri mari şi ascuţite toate, care sunt la egalitate.
Dacă mă uit mai bine, intersecţia cu linia mijlocie a dat naştere unui punct, O, care la rândul său formează două triunghiuri. Să vă lămuresc, F este intersecţia poliţistului „CL” cu rusinoasa domnişoara Linie mijlocie. Uf! Au unghiuri opuse la vârf. Tot atât de opuse erau şi personalităţile lor.
Gata! Mă cheamă mama. Las desenul şi micul oraş născut în voia lor. Se vor descurca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu