proză
Lumina unei dimineţi mohorâte ce se furişa prin perdele îl trezi anevoie. Proţăpită în faţa lui, Madame Rosette îi arunca priviri încărcate de reproş. Diamantul dispăruse. Prinse trenciul şi ieşi grăbit. Ce explicaţii i-ar fi putut da? Nu înţelegea cum a putut să adoarmă.
Afară, cerul vărsa peste case şi oameni cea dintâi din ploile reci de toamnă. Zâmbi trist picăturilor mărunte ce-i răcoreau fruntea. Lângă maşină dădu nas în nas cu doamna Marie Letourneur, o bătrânică cumsecade pe care o ajutase cu câţiva ani în urmă. De atunci se simţea datoare să-i împărtăşească “mici secrete”. Nici acum nu-şi dezminţi obiceiul, povestindu-i despre maşina parcată în piaţă. Scăpă cu promisiunea că va cerceta informaţia, ce cu atâta inocentă încântare îi fusese furnizată. Mulţumi politicos, salută şi se adăposti în rabla personală. Acasă, după ce a răsfoit corespondenţa, a intrat în baie. Spălat şi îmbrăcat cu haine curate nu mai arăta atât de obosit.
Lucrurile se complicaseră şi nu ştia acum mai mult decât atunci când luase cazul în primire. O mulţime de întrebări nu îi dădeau pace. Cum reuşise hoţul să fure diamantele? Cum de nici o cameră nu-l surprinsese? Cum intrase la madame Rossete fără să pornească alarma? Care ar putea fi următorul pas? Era îndreptăţit să creadă că un nou as apăruse pe piaţă. Unul care îl cunoştea, care ştia cum acţionează. Numai că el, Michel Dupré avea un mare atu. Era omul care nu făcea niciodată ceea ce se aştepta de la el. Mai mult. Până acum nu fusese înfrânt niciodată, de nimeni.
Era un motiv suficient de bun ca să continue.
- Este lovitura cea mai bine pregătită pe care am văzut-o vreodată, îi spuse şefului, când îl vizită ca să dea raportul. Totul indică o acţiune foarte amănunţit organizată. Putem fi siguri că va continua cu o alta, la fel de spectaculoasă.
Din cuvintele detectivului îţi dădeai seama că hoţul îi inspira un sentiment de admiraţie involuntară, dar şi puţină teamă că i-ar putea scăpa printre degete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu